După o lungă perioadă de activități online, cercetașii de la Sibiu s-au gândit că e timpul de un camp, așa… ca pe vremuri. Astfel, i-au chemat pe vechii lor prieteni și camarazi de la Cluj și Hunedoara pentru a pune cap la cap cele mai faine activități, cel mai aventuros și interesant hike și cea mai gustoasă mâncare. După lungi planificări și nopți nedormite, petrecute pentru a face programul, s-a decis: locația va fi la Cioclovina, la centrul cercetășesc, unde și-au rezervat locul pentru 1-3 aprilie.
Suntem convinși că la finalul weekendului, când copiii au ajuns acasă, părinții, foarte entuziasmați, au întrebat “Și? Cum a fost?” doar ca să primească un răspuns simplu, nu tocmai cuprinzător, poate chiar puțin sec: “Da.. fain.”. Nu vă faceți griji, dragi părinți, de aceea există această serie, Jurnal de cunoștințe: să vă ducem și pe voi, măcar cu imaginația, în campurile noastre. Dacă doriți să aflați mai multe despre activitățile trecute de la cercetași, vă invit să lecturați prima și a doua parte din seria Jurnal de cunoștințe.
înainte de a explica mai pe larg ce ateliere s-au desfășurat, vă las un clip cu câteva poze și filmulețe, pentru a intra în atmosfera activă și antrenantă a campului și pentru a prelua din energia copiilor.
Atelier de făcut rucsacul
Avem noi membri la cercetași sau poate și cei vechi au mai uitat unele reguli de împachetare a echipamentului în rucsac. Este esențial ca toți cercetașii să știe cum să își împacheteze lucrurile, ce trebuie să aibă, în ce ordine se așează și ce tip de rucsac este potrivit pentru diverse tipuri de drumeții.
Deja știm că dacă le explicăm nu rețin nimic. Astfel, liderii și organizatorii campului au provocat participanții să facă singuri această activitate. Împărțiți pe 3 patrule, au avut de pregătit câte un rucsac pentru 3 zile de mers pe munte. Au avut la dispoziție 45 de minute pentru a-și alege rucsacul potrivit, pentru a face lista cu echipamentul necesar și pentru a-l umple. Le-am pus la dispoziție și mâncarea necesară pentru cele 3 zile.
În echipe de 5-6 persoane, au avut ocazia să învețe unii de la alții. Fiecare venind cu un plus de informație și de experiență, exploratorii au reușit să facă rucsacul… aproape decent. Glumesc, glumesc, chiar s-au descurcat.
Astfel am ajuns la câteva concluzii:
- Rucsacul trebuie să fie echilibrat, nu mai greu pe o parte și mai ușor pe cealaltă
- Lucrurile mai grele se pun cât mai aprope de spate
- Lucrurile importante (trusă de prim ajutor, frontală) se pun în locuri cât mai accesibile (în capac)
- Cel mai ușor mod de a-ți împacheta hainele este să le faci sul
- Lucrurile pot fi grupate pe categorii, în pungi. Le găsești mai ușor, le ferești de ploaie, ai o pungă în plus în care poți aduna gunoiul în caz de nevoie
- Sacul de dormit se pune cel mai jos în rucsac
În drumeție
Cum a fost un weekend ploios, cercetașii au avut de făcut un hike destul de ușurel și scurt, dar consistent. În cele 5 ore destinate drumeției, au trecut pe lângă un câmp de ghiocei, au explorat o peșteră și s-au plimbat prin locuri pline de istorie.
Pe parcursul hike-ului, liderii le-au pus constat întrebări despre tot ceea ce îi înconjura: “Ce copac e acela?”, “Cum se numește planta asta?”. Au povestit și au descoperit împreună Cioclovina. Gherman a fost cel care le-a atras atenția copiilor de cele mai multe ori cu diverse informații istorice.
Nu voi demasca ce le-a zis exploratorilor în drumeție. Pentru a afla secretele Cioclovinei, trebuie să mergeți acolo, să descoperiți singuri. Vă las, totuși, câteva poze pe care le-au făcut cercetașii. Poate priveliștile pitorești vă conving să faceți o vizită Grădinii Muncelului.
Cercetașii au avut parte de un weekend plin de activități. Eu am ales două dintre cele mai importante și interesante, pe care vi le-am povestit. La noi, la cercetași, se pune accentul pe învățare prin joacă, indiferent de vârstă. Jocuri există pentru toată lumea, nu doar pentru cei mici. Facem totul practic și învățăm constant unii de la alții, pentru că…
…Cercetaşul iubeşte învăţătura şi la rândul său îi învaţă şi pe alţii.
Legea nr. 9 din Legea Cercetașului
Pentru mai multe detalii legate de educația non-formală de la cercetași, te invit să citești acest articol.