copii în parc

Jurnal de cunoștințe #1 – Activități cu cercetașii

Având în vedere că acest articol este primul din seria „Jurnal de cunoștințe”, aș vrea să spun câte ceva despre acest proiect.

Fiecare activitate cu cercetașii înseamnă un nou set de cunoștințe, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Prin acest proiect, doresc să împărtășesc cu voi, cititorii, lucrurile pe care le putem învăța prin jocuri și voie bună. În această serie, vor fi descrise activitățile cu tinerii, dar și cu adulții, cum s-au simțit participanții și cel mai important, ce au învățat, ce au adăugat în jurnalul lor.

Dacă nu știi ce este cercetășia, te invit să citești acest articol.

Fără să o mai lungim prea tare, trecem la prima activitate din serie!


„Mereu m-am simțit foarte judecat, dar, se pare că totul e doar în capul meu.”

Concluzia zilei – 16 aprilie 2022.

Sâmbăta trecută, soarele s-a arătat pe cer, luminos și călduros, iar cercetașii din Sibiu au decis să iasă și să îl salute. Activitatea a avut loc în parcul Sub Arini, unde tinerii s-au adunat, pentru a afla ce au mai pregătit liderii de această dată. Ce provocări vor înfrunta, ce întrebări își vor pune și ce frici își vor depăși.

Trei lideri din ONCR în parc

Corina, Ioana și Andrei (aka Rota) au fost adulții care au moderat înâlnirea. Au pregătit jocuri și discuții speciale pentru a-i face pe participanți să iasă din zona de confort, să experimenteze lucuri noi și, în același timp, să se distreze.

Plini de entuziasm, cei trei lideri au avut grijă ca toți cercetașii să fie incluși și să plece acasă cu ceva învățat.

Despre activitate

1. Să împărtășim

Toți participanții au fost rugați să descrie un moment din viața lor în care s-au simțit stânjeniți.

Toți avem momente când ne simțim priviți din toate părțile. Avem impresia că cei din jur ne pândesc fiecare pas pe care îl facem și așteaptă o greșeală; acea mică greșeală care va face privirile oamenilor ațintite asupra noastră. Acesta e adevărul, ne este frică să facem greșeli.

Te simți judecat, te simți constrâns. Te cuprinde anxietatea și începi să transpiri. „Oare a văzut cineva asta? Sper că nu, m-aș face de râs.” – de câte ori ți-ai spus asta?

Copii în parc, activități cu cercetașii

Acestea sunt momentele din viață pe care ai vrea să le uiți cu orice preț. Liderii exact pe asta s-au axat. I-au provocat pe cercetași să aducă în prezent acele amintiri care îi macină și de care nu ar vrea să afle nimeni. Unii au povestit cu curaj și s-au amuzat pe seama propriilor memorii, însă unora le-a fost mai greu să vorbească.

Concluzia primei părți: toată lumea a avut cel puțin un moment în care s-a simțit judecată.

2. Experimentul

În continuare, adulții au propus un mic experiment social, pentru a vedea ce cred oamenii din jurul nostru.

Primul lucru pe care participanții au trebuit sa îl facă a fost să se împartă în două echipe.
Fiecare echipă s-a gândit la o provocare pentru ceilalți.

1. „Timp de 15 minute jucați hora în jurul unui copac pe ce piesă vreți voi. Trebuie să cântați și voi.”
2. „Timp de 15 minute jucați La banana.”.

În timp ce cercetașii din echipa 2 cântau și dansau în jurul unui copac, cei din echipa 1 au avut ca sarcină să intercaționeze cu străinii care treceau pe lângă și să îi întrebe ce părere au despre ceea ce văd. Puncte bonus pentru cine reușea să convingă alte persoane să participe la joc! După trecerea celor 15 minute, rolurile s-au inversat. Bineînțeles că liderii nu au fost excluși și au făcut și ei provocările.

Hora în jurul copacului
La banana

3. Concluzia

Rezultatelor studiul social au fost, în cea mai mare parte, pozitive. Cei mai mulți trecători, care au avut ocazia să îi vadă pe cercetași, dansând și jucându-se, au avut păreri bune.

„E fain că ieșiți în natură și că puteți face orice vreți.”
„Foarte bine că mai ieșiți să socializați, mai ales cu pandemia.”
„Îmi place că se respectă regulile de distanțare și purtați măști.”
„Cântați frumos!”

Unii au întrebat ce se întâmplă, cine sunt oamenii ăstia și cum pot da de ei. Câțiva tineri chiar s-au alăturat jocurilor, spunând că li se părea interesant și că doreau să participe. Multe cuvinte de încurajare la care nu se aștepta nimeni, probabil.

Bineînțeles că au fost și câteva păreri negative, dar de ce să ne axăm pe asta? Uite câți oameni ne încurajează și ne apreciază.

În urma activității, cercetașii au realizat că au ieșit din zona de confort, cântând și dansând în văzul lumii, dar și prin interacțiunea cu străinii. Și-au dat seama că cei din jur nu așteaptă acea greșeală, care să te dea jos (sau, cel puțin, nu toți). Au învățat că în viață este în regulă să facă și greșeli și că trebuie să facă mereu ceea ce îi face fericiți, pentru că…

…Cercetaşul este curajos şi încrezător în puterile lui, vioi şi plin de însufleţire.

Legea nr. 8 din Legea Cercetașului

Activitățile s-au desfășurat conform restricților pentru Covid-19.

Gata oricând!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *